democracy-is-an-illusion
Trusa reprezentarii

Ctitorii revolutionari ai societatilor industriale au inventat institutii politice specifice realitatilor timpului. Structurile pe care acestia le-au conceput si aplicat s-au intemeiat pe notiunea elementara de reprezentare. In fiecare tara ei au folosit anumite elemente standard. Aceste componente proveneau din ceea ce s-ar putea numi, doar pe jumatate in gluma, trusa universala a reprezentarii:

1. Cetateni cu drept de vot

2. Partide care aduna voturi

3. Candidati care, acumuland voturile alegatorilor, se transforma in „reprezentantii” acestora

4. Foruri legislative (parlamente, diete, congrese, Bundestag-uri sau adunari) in care „reprezentantii” fabrica legi

5. Conducatori (presedinti, prim-ministri, „elitele” partidelor), care introduc materii prime in masina de fabricat legi, sub forma de politici, si apoi aplica legile produse.

Voturile reprezinta „atomii” acestui mecanism newtonian. Ele sunt adunate de partide care servesc drept „colectorul” sistemului. Partidele acumuleaza voturile provenite din multe surse si le introduc in masinaria electorala, care le amesteca proportional cu forta sau compozitia partidelor, producand „vointa poporului” – combustibilul de baza presupus a alimenta mecanismul guvernarii.

Componentele democratiei au fost imbinate si folosite in diverse feluri in diversele locuri, in diverite timpuri. Astfel, in unele tari puteau vota numai cei ce depasisera varsta de 21 ani; in altele, numai barbatii albi aveau acest drept; sau intregul proces nu era decat fatada in spatele careia conducea un dictator.

Intr-o tara existau doua partide, in alta o multime, si altundeva numai un singur partid. Cu toate acestea, schema istorica a democratiei reprezentative este foarte limpede: oricum ar fi fost modificate sau aranjate componentele democratiei reprezentative, aceasta schema a servit la construirea masinariei politice oficiale a tuturor natiunilor.

Reteta democratia reprezentative nu se aplica doar la nivel national. Ea a fost instalata de asemenea ierarhic, la nivel regional, judetean (cantoane, departamente, etc) pana la consiliile orasenesti si satesti.

Teoretic, dupa cum fiecare om si fiecare vot constituie o unitate atomica distincta, fiecare unitate politica – nationala, provinciala si locala – este de asemenea considerata atomica si individuala. Fiecare are propria ei jurisdictie, definita cu grija, prerogativele, drepturile si indatoririle ei. Unitatile sunt legate intre ele intr-o ordine ierarhica, de la varf spre baza, de la autoritatea nationala la cea statala, regionala sau locala.

Pe la mijlocul secolului al XX-lea, zeci de mii de organisme politice aparent suverane si independente de pe tot globul erau legate unele de altele prin circuite economice, prin posibilitatile crescande de calatorie, migrare si comunicatii, astfel ca se activau si se stimulau reciproc in permanenta.

Miile de mecanisme reprezentative construite din componentele electorale au ajuns astfel sa formeze o singura supramasinarie invizibila: o fabrica de legi de dimensiuni globale. Oare, de catre cine, sunt actionate parghiile si rotile de comanda ale acestui sistem global?

Sursa: Al treilea val – Alvin Toffler

Anunțuri