media-141985103319619900
Presedintele Klaus Iohannis a semnat, sambata, decretul de promulgare a Legii privind finantarea activitatii partidelor politice si campaniilor electorale, dupa ce in prima faza legea a fost retrimisa Parlamentului, pentru reexaminare, iar legislativul a facut modificarile cerute de seful statului.

Anuntul a fost facut de Administrasia Prezidentiala, care a anuntat printr-un comunicat de presa ca presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a semnat sambata, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 334/2006 privind finantarea activitatii partidelor politice si campaniilor electorale.

Camera Deputatilor a adoptat, pe 6 mai, cu 296 voturi „pentru”, 15 abtineri si 6 voturi „impotriva”, cererea de reexaminare a presedintelui la legea privind finantarea partidelor si a campaniilor electorale, stabilind ca imprumuturile facute partidelor vor trebui restituite in maximum 3 ani.

Deputatii au adoptat raportul comisiei la cererea presedintelui de reexaminare a legii finantarii partidelor, stabilind ca imprumuturile facute partidelor vor trebui restituite in maximum 3 ani, se vor face prin virament bancar si cele care nu sunt restituite in termen sunt considerate donatii.

Cererea de reexaminare solicita o precizare mai clara in legatura cu imprumuturile pe care le pot face partidele politice, iar comisia a decis modificarea legii astfel incat termenul de restituire a imprumuturilor nu poate fi mai mare de 3 ani, imprumuturile in bani si restituirea se pot face numai prin virament bancar, iar imprumuturile in bani care nu sunt restituite in termen de 3 ani se constituie in donatii, cu respectarea prevederilor referitoare la acestea.

Citeste mai mult pe: Ziare.com

Anunțuri