Florin Zamfirescu
În scandalul de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografie din Bucureşti profesorului Andrei Rus este posibil să-i fie desfăcut contractul de muncă după ce a raportul comisiei de etică a fost în defavoarea acestuia. Andrei Rus coordonează revista universitară ”Film Menu” și este acuzat printre altele de implicarea numelui instituției în unele proiecte legate de propaganda LGBT.

La rândul său Rus a acuzat conducerea UNATC de rasism și homofobie. „Undeva în ultima parte a discuţiei domnia sa (Florin Zamfirescu) a făcut referire la o postare a mea din luna aprilie a anului curent, unde, conform domniei sale, aş fi făcut «propagandă homosexuală» pe pagina mea de Facebook. Domnia sa susţinea că «devine periculos» când dau nişte nume de cineaşti importanţi care au fost (sau sunt) homosexuali, lesbiene sau bisexuali, mai ales atunci când închei spunând «fiţi ca ei»…”.

La rândul său profesorul Florin Zamfirescu a postat un răspuns pe rețeaua de socializare:

Dragul meu prieten de pe Facebook, Andrei Rus, citesc postarea ta și nu-mi vine să cred! Vasăzică despre orientare sexuală este vorba? Eu discutam despre ce discută orice profesor universitar, adică problemele reale ale Facultății de film – meditații, admitere, acte întocmite superficial, cheltuieli ilegale, posibile furturi, deontologie profesională și în general tot ce poate deregla bunul mers al învățământului artistic, iar tu vorbeai de fapt despre libertatea de a face sex cu orice partener dorești?

După cum arați, bine făcut si inteligent, admis fără nici o problema la UNATC, nu mi-am închipuit sa ai asemenea complexe! Fac parte dintr-o generație de vârf, care a trăit într-o vreme plină de interdicții, dar si atunci s-a putut evolua pe baza calităților artistice. Dar acum? (…)

Fiți homosexuali fără Rușine, spui tu. Sesizez ca de fapt te revolți contra „rușinii”. Dacă îți e Rușine e problema ta, nu a noastră. Țipi când nimeni nu te lovește! Ești în stare să arunci gunoi pe o breaslă care te-a primit în sânul ei, vrei să-i transformi pe toți după chipul și asemănarea ta? Fii cum simți, dar apucă-te totuși de ceea ce fac și colegii tăi – caută o cale noua în artă, fii revoltat contra a ceea ce este șablonat si prăfuit, altfel nu inteleg ce le predai studenților din UNATC. Fiindcă dacă le predai ce clamezi, ne putem trezi cu părinții lor la poarta școlii și atunci să te ții!!!

Iar nopțile tale, așa rușinos cum ești, crede-mă, nu interesează pe nimeni!

PS Cu regret te anunț ca termenul homofob nici nu există în dicționar. În schimb există cuvinte ca perversiune, corupere, etc., care descriu lucruri interzise unui cadru didactic...”

Adrian Titieni, rectorul UNATC, a declarat că Senatul instituţiei va lua decizia dacă va fi sau nu desfăcut contractul de muncă al lui Andrei Rus, precizând că „lucrurile sunt departe de a fi aşa cum sunt zugrăvite” de criticul de film Andrei Rus.

În curând vor fi alegeri pentru conducerea UNATC iar unele voci acuză presiunea noi generații ce ar dori să înlăture actuala conducere a ”monștrilor sacri”, „prea tradiționalistă” pentru vremurile de astăzi. În protestul de vineri 29 mai în jur de 50 de persoane au cerut demisia actualei conduceri a UNATC, la protest participând studenți și foști studenți UNATC dar și activiști de stânga din gruparea „Miliția Spirituală” și mai mulți activiști cunoscuți pentru implicarea în evenimente de tip „occupy” și presiune civică.

Sursa: ActiveNews

Anunțuri