bilderberg_map
Hardy F. Schloer este directorul general executiv şi fondatorul grupului de consultanţă Schloer Consulting Group. Compania realizează analize geopolitice, economice şi strategice, însă funcţionează şi ca grup de reflecţie şi publică periodic expertize despre evenimentele care schimbă lumea în care trăim. Schloer este cunoscut în primul rând pentru sistemul de prognoză pe care l-a realizat şi cu care elaborează analizele, un algoritm care ia în calcul ştiri, istorie, reacţiile sociale şi tendinţele de pe reţelele de socializare pentru a calcula probabilităţi.

Într-un interviu acordat în exclusivitate „Adevărul”, specialistul în geopolitică Hardy F. Schloer a subliniat că România trebuie să-şi croiască propria poziţie faţă de criza din Ucraina şi să discute separat cu Rusia, „pentru că România se află la graniţa unei probleme adevărate, nu Germania”. Hardy F. Schloer este convins că tehnologia va salva lumea. „Poate că am fost prea optimist”, spune când analizează apariţia reţelelor de socializare care, spune el, „a venit mult mai târziu decât mă aşteptam”. Asta nu-l împiedică însă să rămână la fel de optimist. La Bucureşti, la doi paşi de conflictul îngheţat din Transnistria şi războiul deschis din Donbass, Schloer povesteşte cum, peste 20 de ani, lumea va lăsa în urmă războaiele şi toate motivele meschine care stau la baza lor. Până atunci însă, crede că Rusia va încerca să anexe o parte din Republica Moldova şi că posibilitatea ca războiul din estul Ucrainei să devină nuclear este reală. Cum va evolua conflictul din Ucraina? Cred că, în acest punct, Rusia este foarte interesată să preia partea estică a Moldovei. Asta ar însemna să captureze întâi sudul Ucrainei, să-i taie Kievului complet ieşirea la Marea Neagră, să ia Odessa şi întreaga zonă. Cred că aceasta este prioritatea Rusiei acum.

De ce este Moldova atât de importantă?

Pentru că ruşii ar fi perfect fericiţi să controleze acea fâşie de pământ în care să poată mobiliza rachete şi tancuri, zona ar scârţâi pur şi simplu sub greutatea tancurilor, atât de multe ar mobiliza acolo, în inima Europei. Cred că expansiunea foarte agresivă a NATO în Europa de Est probabil că va fi tratată în manualele de istorie drept o mişcare nu tocmai pozitivă pentru Europa. Cred că ar fi fost mai bine dacă Europa de Est şi-ar fi găsit propria definiţie.

În afara Uniunii Europene?

În afara Uniunii Europene. Putea să fie Uniunea Est-Europeană, spre exemplu, şi nu ar fi fost deloc un lucru rău, pentru că ţările din Europa de Est au o istorii similare, culturi similare, precum şi probleme şi resurse similare. Spre exemplu, solul din Bulgaria şi până în Letonia este cel mai fertil din lume, cu oportunităţi minunate pentru irigaţii. Cred cu fermitate că România ar trebui să preia iniţiativa în crearea acestui coridor estic al cooperării economice, în primul rând pentru consolidarea sectorului agricol şi pentru ca regiunea să devină puntea agroalimentară dintre Est şi Vest. Europa de Est ar trebui să se concentreze de acum pe producţia alimentară, acolo stă adevărata valoare a regiunii, însă trebuie să lucreze la implementarea tehnologiilor moderne pentru a se eficientiza

Auzim tot mai des despre marea oportunitate a României de a deveni o poartă între Est şi Vest.

Nu este de ajuns să fiţi o poartă. Trebuie ca România să fie un motor. Trebuie să devină un lider. Spun asta din 2010, am şi scris o lucrare despre asta. Unul dintre punctele principale era că România trebuie să-şi abordeze imediat vecinii, să le propună o politică agricolă comună şi să negocieze cu restul lumii ca blocul est-european.

Dar cum putem spera vreodată că România să-şi alinieze politica agricolă comună cu statele vecine, când fermierii români nu reuşesc nici măcar să se asocieze între ei?

Este o problemă ce ţine de educaţie. România are nevoie de o politică precum cea aplicată în Germania în anii 1950, care a ajutat fermierii să se asocieze şi a eliminat astfel fragmentarea excesivă a terenurilor agricole. Aici stă adevărata valoare a României, iar liderii români ar trebui să ia iniţiativa pentru dezvoltarea acestui sector.

Credeţi că României i-ar fi fost mai bine dacă nu intra în UE?

Nu. Cred că situaţia este similară cu cea a Turciei, care a beneficiat enorm de pe urma faptului că este candidat la aderare, importând astfel standardele europene. Cred că a fost o idee excelentă să aderaţi la UE, dar asta nu înseamnă că nu ar putea exista o altă definiţie suprapusă a României ca asociat într-o altă structură. Nu trebuie să fim mereu atât de inclusivi sau exclusivi.

Ne permitem în această regiune să fim altfel?

De la Moscova la Berlin şi Munchen, toată zona a fost una de război un timp atât de lung, iar asta pentru că o cultură a încercat să domine altă cultură. Cred că acum am depăşit faza asta.

Există vreo şansă reală ca Rusia să captureze Moldova şi să aducă trupe la graniţa cu România?

Da.

Şi va acţiona Rusia în acest sens?

Da. Cred cu tărie că Rusia va încerca să facă asta. Şi cred că Rusia va face asta fiind convinsă că se apără, la fel cum NATO este convinsă că a acţionat defensiv atunci când s-a grăbit să se extindă până la graniţele Rusiei. Ambele teorii sunt lipsite de sens, însă sunt realităţi.

Şi cum va răspunde România dacă Rusia va captura Moldova, fie şi parţial?

Doar ca parte a unui răspuns NATO, România va face doar parte din acea forţă internaţională de răspuns, nu va acţiona individual. Urăsc să mă gândesc că un conflict ar putea escalada până la opţiunea nucleară, însă este cu siguranţă ceva posibil. Este posibil şi în alte colţuri de lume. Totul depinde de cât de războinic se simte Putin şi cât se mai poate menţine la putere. România ar trebui, totodată, să discute cu Rusia, n-ar fi deloc o idee rea.

Dar nu trebuie ca România să poarte aceste discuţii ca parte a UE?

Angela Merkel discută cu Putin? Da. Preşedintele francez, Francois Hollande, discută cu Putin? Da. Premierul italian discută cu Putin? Da. Şi-atunci România de ce ar trebui să fie ca un copil care să facă ceea ce-i spune părintele UE să facă? România trebuie să se trezească, să se emancipeze şi să gândească pentru ea însăşi, să acţioneze pentru ea însăşi şi să acţioneze regional. Pentru că România este la graniţa unei adevărate probleme, nu Germania, nu Franţa, nu Italia. Şi atunci de ce ar trebui să ia ei decizii pentru România? Evident, este un interes european comun şi evident că România, Germania, Franţa şi Italia şi toţi ceilalţi vor acţiona împreună, cu respect şi interes comun. Însă asta nu înseamnă că România n-ar trebui să ridice ochii şi să privească către zonele în care are de lucrat pentru a începe să se definească individual ca lider regional şi să-şi înceapă negocierile. Pentru că este în joc securitatea României, nu a Germaniei.

„În următorii 10 ani, lumea se va schimba mai mult decât în ultimul secol”

Spuneţi Al Treilea Război Mondial şi oameni versus sistem. Vorbiţi despre amplificarea unor mişcări precum „Occupy”?

Al Treilea Război Mondial, în care luptăm deja într-un fel, nu mai are legătură cu războiul convenţional, aşa cum îl ştim din timpul celui de-al Doilea Război Mondial sau al Războiului din Vietnam, din Coreea. Următorul mare război este despre oameni versus sistem. Oamenii, într-un sens foarte larg, au început deja să respingă sistemul financiar, sistemul de guvernare, oamenii şi-au pierdut încrederea în democraţie. Ea a devenit acum un sistem al polarizării. De fapt, reţelele de socializare au fost catalizatorul polarizării. Să ne uităm la Franţa. Avem extremism care se răspândeşte în toată Europa. Poţi urmări foarte clar legătura dintre ascensiunea extremismului şi reţelele de socializare. La fel şi în cazul Statului Islamic. Vedem cum întregul spaţiu cibernetic de limba arabă este dominat de dezbaterea pro-anti ISIS, iar asta amplifică subiectul. Din punct de vedere psihologic, te simţi mai bine după ce ţi-ai exprimat părere, scade gradul de anxietate. Tot ceea ce trebuie să faceţi este asta: număraţi zilele sau săptămânile sau anii, unitatea pe care o preferaţi, din ultimii 30 de ani în care s-au înregistrat revolte din motive sociale. Veţi vedea o curbă exponenţială, care urcă. Apoi vă uitaţi la motive. Acum 30 de ani erau multe, acum sunt tot mai puţine. Oamenii se strâng în jurul unor probleme clare, precise. Unul dintre principalele motive care stau acum la baza acestor mişcări sociale este respingerea sistemului monetar, altul este sistemul de guvernare în general – pentru că oamenii încep să înţeleagă că există sau ar trebui sî existe alternative. Dacă am lua, spre exemplu, drept alternativă sistemul de consens popular versus democraţie.

Înţeleg oamenii alternativele sau se îndreaptă mai degrabă către populişti, de unde şi ascensiunea extremismului?

Să fac o afirmaţie pentru care voi fi criticat, este foarte controversată, însă sunt complet convins de corectitudinea celor spuse. Presupuneţi că oamenii gândesc şi acţionează raţional. Nu o fac. Grupurile nu se comportă raţional. Indivizii da, dar grupurile nu se comportă raţional, ci acţionează sub forţa dinamicii grupului, care este altceva. Grupurile acţionează cu mult timp înainte ca sentimentul să devină concept şi cu mult înainte să înţeleagă acest lucru. Grupurile acţionează şi se comportă fără a şti de ce fac asta. Dar o fac pentru că o chestiune se ridică în conştiinţa grupului, care dă naştere şi unifică alte acţiuni. Europa este acum falimentară din cauza statului social. A trebuit să rivalizăm cu America. Şi nu poţi face asta, furnizând în acelaşi timp populaţiei toate aceste beneficii pe care America nu le furnizează, şi să nu ajungi falimentar.

America a furnizat însă şi giganţii „prea mari pentru a eşua”.

Dar asta nu s-a întâmplat doar cu salvarea de urgenţă, din bani publici, a giganţilor bancari. Acum ne uităm la Grecia, care este „prea mare pentru a eşua”. Mă întreb ce se va întâmpla când se va scufunda Franţa. Din punctul de vedere al economiei, Franţa nu este foarte diferită de Grecia.

Care este cea mai mare problemă a Franţei? Economia sau tulburările sociale?

Ceea ce se întâmplă în Franţa este traumatizant. Ţara este prinsă între ceea ce este, ceea ce ar trebui să furnizeze şi să fie, pe de-o parte, iar asta este o mentalitate bine împământenită, şi o realitate crudă, de cealaltă parte, o realitate pe care Franţa nu este pregătită să o accepte, fie că vorbim de partea economică, fie de cea socială. Nu se pune problema dacă Franţa va suferi o cădere masivă, ci când va suferi o astfel de cădere. Şi s-ar putea întâmpla mâine dimineaţă.

Ce spune sistemul dvs. de prognoză, când ar trebui să ne aşteptăm la această cădere masivă a Franţei?

Anii cei mai critici pentru întreaga lume vor fi următorii zece. În acest răstimp, lumea se va schimba mai mult decât a făcut-o în ultimul secol. Va trebui să acceptăm şi să facem faţă unui sistem financiar epuizat complet, care nu mai poate continua la fel, nu poţi creşte exponenţial datoriile fără a-ţi distruge abilitatea de a avea o monedă de circulaţie internaţională.

Lumea în 2030: fără graniţe, fără monede, fără guverne

Vorbiţi despre schimbări majore în următorii ani.

În perioada 2025-2035 vom trece printr-o tranziţie fantastică. Probabil că vom avea o singură monedă la nivel mondial, dacă vom mai avea monedă. Nu avem neapărat nevoie de monedă, ea este mai degrabă o barieră. La fel şi bursele şi sistemele financiare. Toate sunt bariere.

Dar graniţe vom mai avea?

Mă îndoiesc. Deja avem adolescentul global. Călătoresc foarte mult, din Asia în Africa, Orientul Mijlociu, Europa şi America de Sud. Şi, peste tot, văd că oamenii de aceeaşi vârstă ascultă aceeaşi muzică, poartă acelaşi model de blue-jeans, vorbesc la fel, se mişcă la fel. MTV este una dintre cele mai uimitoare revoluţii din lume, avem generaţia MTV şi pop culture.

Trăim deja împreună, doar că ne plafonăm şi încercăm atât de tare să ţinem de lucrurile vechi. În plus, nu ţările conduc acum lumea, ci corporaţiile.

Guvernele sunt absolut inutile. Nu ne mai trebuie la nimic. Putem înlocui tehnologic tot ceea ce fac acum guvernele pentru noi. Putem crea astăzi tehnologii care să ţină cont de nevoile tuturor, de problemele de mediu, de securitate şi să creeze echilibru între toate provocările şi toate resursele pe care le avem. Trăim într-o corporatocraţie, nu într-o democraţie. Corporaţiile dictează cine câştigă alegerile, pentru că finanţează campaniile. Ei controlează activităţile de lobby şi dictează ceea ce ar trebui să credem, corporaţiile deţin presa, aşa că presa transmite mesajele lor. Totul este foarte bine organizat, iar această organizaţie nu vrea să renunţe şi să dispară pur şi simplu pentru că această organizaţie consideră că trebuie să controleze totul. Şi, apropo, o corporaţie nu este o democraţie. Nu funcţionează aşa. Toate corporaţiile sunt dictaturi. Trăim într-o lume în care totul, mai mult sau mai puţin, ne este dictat.

Dar care va fi noua ordine mondială, după aceste schimbări dramatice?

Atunci când spui noua ordine mondială, atunci spui Ordine. Aş vrea să înlocuim acest cuvânt cu termenul sistem de auto-organizare prin consens.

Dar cum putem spera la un sistem bazat pe consens, dacă ne uităm la actualele tensiuni sociale şi internaţionale?

Simplu. Să ne uităm la Elveţia. Ei trăiesc în acest sistem de 700 de ani.

Furtuna perfectă

Care este cea mai mare ameninţare? Statul Islamic, războiul din Ucraina, problemele din sistemul financiar, diviziunile sociale?

Nu este o chestiune de ori, ori. Toate. Toate aceste elemente conlucrează. Cu cât avem probleme economice mai mari – şi ele vor creşte – cu atât vom vedea ascensiunea extremismului. ISIS este doar una dintre grupările extremiste care prind putere. Să ne uităm la oamenii care se alătură Statului Islamic din India, spre exemplu. În India trăiesc 180 de milioane de musulmani, mai mulţi decât în întreg Orientul Mijlociu. India se confruntă astfel cu o problemă foarte interesantă, mai ales că este atât de aproape de Pakistan. La un moment dat, va ajunge în punctul în care majoritatea populaţiei va rezona mai degrabă cu Pakistanul decât cu guvernarea indiană hindusă. Este uşor de văzut cum se va produce această scindare. Avem două mari elemente de risc, indiferent cum vrem să le numim: unul este colapsul social, celălalt este colapsul economic. Ele se observă peste tot în lume, lucrând simultan. Ne îndreptăm către climax, care se va produce atunci când vom sfârşi în haos. Abia din acel haos va începe reconstrucţia. Şi vom reconstrui. Nu există niciun dubiu că, până în 2030, vom trăi cel mai probabil într-o lume mult mai paşnică, într-o lume mult mai concentrată pe folosirea tehnologiei pentru a rezolva problemele cu care ne confruntăm.

Sursa: adevarul.ro
Foto: Internet

Anunțuri