1
Alegerile locale se apropie si toti cei care doresc sa se implice in administratia publica prin ocuparea unei functii de primar sau consilier trebuie sa stie care sunt conditiile in care isi pot depune candidatura, data limita pana la care o pot face si de ce surse de finantare legale au dreptul sa beneficieze.

Ziare.com a solicitat Autoritatii Electorale Permanente (AEP) cateva informatii esentiale pentru oricine se gandeste sa se inscrie in cursa electorala fara sprijinul unui partid politic la aceasta runda de alegeri locale, la care invingatorul va fi declarat din primul tur.

Cine poate candida ca independent la alegerile locale?

Poate candida ca independent la alegerile locale:

orice cetatean roman cu drept de vot care a implinit, pana in ziua alegerilor inclusiv, varsta de cel putin 23 de ani, are domiciliul pe teritoriul unitatii administrativ-teritoriale in care urmeaza sa fie ales si caruia nu ii este interzisa asocierea in partide politice.

Potrivit art. 40 alin. (3) din Constitutia Romaniei, „nu pot face parte din partide politice judecatorii Curtii Constitutionale, Avocatii poporului, magistratii, membrii activi ai armatei, politistii si alte categorii de functionari publici stabiliti prin lege organica”.

orice cetatean al Uniunii Europene care are domiciliul in unitatea administrativ-teritoriala in care doreste sa-si depuna candidatura

Pentru ce functii pot fi depuse candidaturi independente la alegerile locale?

Pot fi depuse candidaturi independente pentru functiile de primar si consilier (local, judetean, de sector, al municipiului Bucuresti).

Care este data limita pentru depunerea candidaturilor independente la alegerile locale?

Toate candidaturile, inclusiv cele independente, pot fi depuse pana cel mai tarziu cu 40 de zile inaintea datei alegerilor. Pentru alegerile locale din data de 5 iunie 2016, ultima zi de depunere a candidaturilor este 26 aprilie.

Care este procedura pentru depunerea propunerii de candidat independent la alegerile locale?

Candidatii independenti trebuie sa depuna la biroul electoral de circumscriptie o lista de sustinatori si urmatoarele documente:

propunerea de candidat: numele, prenumele, locul si data nasterii, domiciliul, conform actului de identitate, denumirea, seria si numarul actului de identitate, ocupatia si profesia;
declaratia de acceptare a candidaturii;
declaratia de avere;
declaratia de interese;
declaratia pe propria raspundere privind calitatea de lucrator al Securitatii sau de colaborator al acesteia;
copiile actelor de identitate.

Documentele de mai sus sunt prevazute la art. 47 alin. (3), (4) si (5) din LEGEA Nr. 115 din 19 mai 2015.

De cate semnaturi are nevoie un candidat independent pentru functia de consilier?

Conform art. 50 alin. (1) si (2) din Legea 115/2015, candidatii independenti pentru functia de consilier trebuie sa fie sustinuti de minimum 1% din numarul total al alegatorilor inscrisi in Registrul electoral si in listele electorale complementare din circumscriptia pentru care candideaza, dar nu mai putin de:

100 in cazul comunelor;
500 in cazul localitatilor urbane de rangul II si III;
1.000 in cazul judetelor, municipiului Bucuresti, sectoarelor municipiului Bucuresti si localitatilor urbane de rangul I.

Candidatii independenti la functia de primar trebuie sa prezinte o lista de sustinatori care trebuie sa cuprinda minimum 1% din numarul total al alegatorilor inscrisi in Registrul electoral si in listele electorale complementare din circumscriptia pentru care candideaza, dar nu mai putin de:

100 in cazul comunelor;
500 in cazul oraselor;
1.000 in cazul municipiilor, sectoarelor municipiului Bucuresti, precum si in cazul municipiului Bucuresti.

La data de 2 martie 2016, numarul total de cetateni cu drept de vot inscrisi in Registrul electoral era de 18.275.109, prin urmare candidatii independenti trebuie sa adune circa 19.000 de semnaturi.

Ce surse de finantare poate folosi un candidat independent in campania electorala pentru alegerile locale?

Conform art. 28 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, contributiile pentru campania electorala ale candidatilor independenti, ca si ale celorlalti candidati, pot proveni exclusiv din urmatoarele surse:

venituri proprii;
donatii primite de la persoane fizice;
imprumuturi de la persoane fizice sau contractate cu institutii de credit

Ce conditii trebuie sa indeplineasca donatiile?

sa respecte plafoanele stabilite de lege pentru donatiile catre partidele politice;
sa fie primite numai in conturile bancare proprii, in cazul in care valoarea acestora este mai mare de 10 salarii de baza minime brute pe tara;
sa fie insotite de declaratii ale donatorilor privind sursa acestora, in cazul in care nu provin din veniturile proprii.

Ce interdictii au candidatii in privinta surselor de donatii?

Conform art. 14 si 15 din Legea nr. 334/2006, este interzis candidatilor sa accepte donatii de la:

autoritati ori institutii publice, regii autonome, companii nationale, societati reglementate de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare sau institutii de credit cu capital integral ori majoritar de stat;
sindicate, culte religioase, indiferent de natura acestora.
alte state ori organizatii din strainatate, precum si de la persoane fizice care nu au cetatenia romana, cu exceptia celor primite de la cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene care au domiciliul in Romania si detin calitatea de membru al partidului politic caruia i-a acordat donatia alte state sau organizatii din strainatate.

In ce conditii ramburseaza AEP sumele cheltuite de un candidat independent in campania electorala?

Candidatii independenti care obtin cel putin 3% din totalul voturilor valabil exprimate la nivelul circumscriptiei electorale pentru functia la care au candidat au dreptul de a obtine rambursarea cheltuielilor electorale efectuate.

Cererea de rambursare a cheltuielilor electorale, insotita de documentele justificative prevazute de normele metodologice, se intocmeste si se depune de catre mandatarul financiar coordonator la Autoritatea Electorala Permanenta, in termen de 30 de zile de la data alegerilor.

In cererea de rambursare vor fi incluse numai cheltuielile efectuate sau angajate pana la data incheierii campaniei electorale si platite pana cel mai tarziu la data depunerii cererii.

In termen de 60 de zile de la data expirarii termenului de depunere a cererilor, Autoritatea Electorala Permanenta ramburseaza sumele platite pentru campania electorala, numai daca acestea respecta prevederile Legii nr. 334/2006, republicata si normelor metodologice de aplicare a acesteia.

Sursa: ziare.com

Anunțuri