DAVOS-KLOSTERS/SWITZERLAND, 31JAN09 - Joseph E. Stiglitz, Professor, Columbia University, USA, at the Annual Meeting 2009 of the World Economic Forum in Davos, Switzerland, January 31, 2009. Copyright by World Economic Forum swiss-image.ch
„În urmă cu 15 ani am scris o o carte intitulată “Globalizarea şi nemulţumirile ei” în care descriam opoziţia crescândă din lumea în curs de dezvoltare la reformele impuse de globalizare. Părea să fie un mister: populaţiei din ţările în curs de dezvoltare i s-a spus că globalizarea va duce la sporirea bunăstării. De ce atât de mulţi oameni au devenit ostili?”, se întreabă Joseph E. Stiglitz, laureat al Nobelului pentru Economie şi profesor la Columbia University, într-un articol pentru Project Syndicate.

„Acum, cei care se opun globalizării în pieţele emergente şi în ţările în curs de dezvoltare s-au unit cu zecile de milioane din ţările dezvoltate. Sondajele de opinie, inclusiv un studiu al Stanley Greenberg şi al asociaţilor săi de la Roosevelt Institute arată că acum comerţul este printre principalele surse de nemulţumire pentru o mare parte dintre americani. În Europa, viziunile sunt aparent similare.

Cum poate fi atât de ponegrit un lucru despre care liderii noştri politici şi mulţi economişti au spus că va aduce mult bine pentru toata lumea?

Un răspuns pe care îl aud uneori din partea economiştilor neoliberali care au susţinut aceste politici este că oamenii o duc mai bine. Doar că nu ştiu. Nemulţumirea lor este o problemă pentru psihiatri, nu pentru economişti.

Însă datele despre venituri arată că neoliberalii ar fi cei care ar trebui supuşi acestei terapii. Segmente mari din populaţia ţărilor avansate nu o duc deloc mai bine: în SUA, cei mai săraci 90% suferă de 30 de ani din cauza stagnării. Venitul mediu pentru bărbaţii care lucrează cu normă întreagă este mai redus (ajustat la inflaţie) decât era în urmă cu 42 de ani. La nivelul cel mai de jos, salariile reale sunt comparabile cu cele din urmă cu 60 de ani.

Efectele durerilor economice şi ale dislocării pe care o trăiesc mulţi americani se reflectă chiar şi în statisticile legate de sănătate. De exemplu, economiştii Anne Case şi Angus Deaton, laureaţii Nobelului din acest an, au arătat că speranţa de viaţă a albilor din America se reduce.

Lucrurile stau puţin mai bine în Europa. Dar doar puţin mai bine.

“Inegalitatea Globală: o nouă abordare a Erei Globalizării”, noua carte a lui Branko Milanovici, îi analizează pe marii câştigători şi marii perdanţi în termeni de venituri în ultimele două decenii, din 1988 până în 2008. Printre câştigători îi avem pe cei 1%, plutocraţii globali, dar şi clasa mijlocie din ţările în curs de dezvoltare. Printre perdanţi – cei care au câştigat puţin sau nimic – îi avem pe cei mai săraci, precum şi clasa mijlocie şi clasa muncitoare din ţările dezvoltate. Globalizarea nu este singurul, dar este unul dintre motive.

Presupunând că pieţele sunt perfecte (ca în majoritatea analizelor economice neoliberale), liberul schimb uniformizează salariile muncitorilor necalificaţi din lume. Comerţul înlocuieşte circulaţia oamenilor. Produsele importate din China – bunuri care necesită multă mână de lucru necalificată – reduc cererea pentru muncitori necalificaţi în Europa şi SUA.

Această forţă este atât de puternică încât, dacă nu ar exista costurile transportului şi dacă SUA şi Europa nu ar avea avantaj competitiv în alte zone precum tehnologia, lucrurile ar arăta ca şi cum muncitorii chinezi ar migra mereu spre SUA şi Europa până când diferenţele ar dispărea cu totul. Nu e deloc surprinzător că neoliberalii nu au vorbit despre consecinţele liberalizării comerţului atunci când au susţinut – am putea spune că au minţit – că toţi vor beneficia de pe urma acestei liberalizări.

Eşecul globalizării de a îndeplini promisiunile partidelor tradiţionale a subminat încrederea în “establishment”. Iar împrumuturile generoase ale guvernelor acordate băncilor care au dus la criza din 2008, în timp ce cetăţenii obişnuiţi erau lăsaţi să se protejeze de unii singuri, au întărit viziunea cum că acest eşec nu ţine doar de erori economice.

În SUA, republicanii din Congres s-au opus până şi ajutoarelor pentru cei direct loviţi de globalizare. Aparent, neoliberalii s-au temut de efectele adverse şi s-au opus măsurilor pentru protejarea celorlalţi.

Pentru ca toată lumea să beneficieze de globalizare, trebuie să ai măsuri puternice pentru protecţia socială. Scandinavii şi-au dat seama de asta cu mult timp înainte; asta a fost parte din contractul social care a menţinut o societate deschisă – deschisă către globalizare, către schimbările în tehnologie.

Neoliberalii de prin alte părţi nu au făcut asta, iar acum, la alegerile din SUA şi Europa, îşi primesc pedeapsa.

Desigur, globalizarea este doar o parte a fenomenelor ce au loc. O altă parte este inovaţia tehnologică. Însă toate aceste fenomene ar fi trebuit să ne facă mai bogaţi, iar ţările avansate ar fi trebuit să apeleze la politici care să asigure împărţirea echitabilă a beneficiilor.

În schimb, ţările avansate au apelat la politici care au restructurat pieţele într-un mod care a sporit inegalitatea şi a subminat performanţa economică generală; creşterea este acum încetinită din cauză că regulile jocului sunt rescrise pentru a apăra interesele băncilor şi ale corporaţiilor – cei bogaţi şi puternici – în dauna tuturor celorlalţi. Puterea clasei muncitoare s-a redus; cel puţin în SUA legile concurenţei nu ţin pasul cu vremurile; legislaţia existentă nu se aplică în mod adecvat. Financializarea a continuat în ritm alert, iar guvernanţa corporatistă a devenit mai rea.

Acum, după cum scriam în volumul “Rescrierea regulilor economiei americane”, regulile jocului trebuie schimbate din nou – iar aici trebuie incluse şi măsurile care să îmblânzească globalizarea. Cele două noi mari acorduri pentru care a militat preşedintele Barack Obama – Parteneriatul Transpacific dintre SUA şi 11 tari pacifice şi Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii dintre UE şi SUA – sunt o mişcare în direcţia greşită.

Principalul mesaj al volumului “Globalizarea şi nemulţumirile ei” era că problema nu ţine de globalizare, ci de cum este ea gestionată. Din nefericire, modul în care a fost gestionată nu s-a schimbat. După 15 ani, noile nemulţumiri au adus acest mesaj chiar în ţările avansate.”

Sursa: cotidianul.ro

Anunțuri